Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

AMFB și PMFB își sprijină membrii în privința imputărilor

Publicat la 01/04/2014   Secțiunea Noutăți

Dragi colegi,

Vă mulțumim că ați participat la Conferința Națională de Medicina Familiei care s-a încheiat sâmbătă. A fost o ediție jubiliară, a zecea, pe care am organizat-o cu drag și emoție. Am construit un program științific care înțelegem că a răspuns nevoilor profesionale dacă ne orientăm după cât de pline au fost sălile, discuțiile avute cu lectorii la finalul prezentărilor și atelierelor și după cuvintele frumoase pe care ni le-ați adresat. Sperăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor și în continuare în acest an, prin simpozioanele lunare de la Facultatea de Farmacie, atelierele de la sediul din Ionel Perlea dar și prin cursul URGEMED și conferința din decembrie. Vă mulțumim că ne sunteți alături.

Așa cum ne-am obișnuit însă, din păcate, realitățile sistemului de asigurări de sănătate în care lucrăm ne permit prea puțin să ne bucurăm de noutățile învățate și să le punem pe deplin în slujba sănătății pacienților noștri. Timpul și energia ne sunt iar consumate cu eternele probleme administrative și “de sistem”. Am primit o veste neplăcută: începând de mâine la raportare vom primi noi notificări de plată din partea CASMB. După ce începutul lunii martie ne-a adus notificări de plată pentru rețetele acordate pensionarilor cu pensii sub 700 lei, pentru o vină pe care nu o avem, începutul lunii aprilie ne aduce alte notificări de plată. De data aceasta pentru rețetele acordate pacienților care figurează în SIUI ca au fost internați în ziua prescrierii rețetei. 

Sunt sume importante ! Sunt medicamente pe care le-au înghițit bolnavii noștri. Noi nu am delapidat nimic, nu există niciun prejudiciu. În contractul pe care fiecare dintre noi l-am semnat cu CASMB în anii precedenți nu era stipulat nicăieri că nu am avea voie să dăm rețeta “cronică” unui pacient care este internat. Sau care figurează internat, fără ca noi să știm acest lucru.

Celor care sunt concomitent membri de patronat – PMFB – și de asociație – AMFB – am decis să le oferim suport juridic și ajutor pentru a depăși această etapă cu bine. 

Așadar, când veți merge la raportare, reprezentanții CASMB vă vor înmâna notificările / deciziile de impunere. Acestea vor trebui contestate ! Vă recomandăm să nu acceptați să scrieți și să semnați factura “storno”, de returnare a sumelor solicitate ! În clipa în care ați semnat factura storno v-ați recunoscut “greșeala” și v-ați asumat penalizarea ! În acel moment nu mai are rost contestația și nu mai aveți ce face.

Raportarea nu vă poate fi refuzată. Este ilegal refuzul ! Nici factura aferentă raportării nu vă poate fi refuzată. Dacă totuși acest lucru se va întâmpla, înregistrați atât raportarea pe hârtie cât și factura aferentă la Registratura CASMB și luați numărul de înregistrare. Raportarea electronică este deja transmisă online.

Avem pregătiți pașii următori, cu sprijin juridic. Va trebui ca fiecare cabinet, prin reprezentantul său legal, să delege organizațiile să îi reprezinte interesele în această cauza, în relația cu casa și în instanță.  Apăsați aici pentru a descărca modelul de împuternicire care trebuie adus în original la sediul nostru din Str. Ionel Perlea nr. 10, București (lângă piața Kogălniceanu). În numele tuturor celor care ne deleaga în scris acest lucru, și sunt concomitent membri ai AMFB și PMFB, organizațiile vor depune o contestație generală a acestor decizii la CASMB. În funcție de evoluția lucrurilor vom acționa și în instanță, contencios administrativ, unde vom solicita suspendarea și anularea acestor decizii. 

Ca să nu credeți că asemenea acțiuni sunt sortite esecului, vă putem spune că există precedent – colegii noștri din județul Iași, prin asociația și patronatul Iași, au câștigat deja prima etapa a procesului intentat CJAS Iași, pe aceeași speță.

Vă rugăm să informați și colegii care nu sunt membri ai AMFB și PMFB să facă contestație în nume propriu.

Tineți legătura cu noi, vă vom consilia îndeaproape ce e de făcut !

 

Comitetul Director PMFB

Comitetul Director AMFB

 

Logo_PMFB-AMFB_235

 

Alte noutati