Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

Ghidul participantului

Înregistrarea participanților:

  • Manifestarea se adresează exclusiv profesioniștilor din domeniul medical
  • Pentru participarea la eveniment este necesară înregistrarea dumneavoastră la secretariatul Conferinței
  • Vă rugăm să oferiți datele care vă sunt solicitate la secretariat pentru completarea înscrierilor.
  • Înregistrarea participanților se face până la data de 31 martie ora 12:00
  • Vă rugăm să faceți dovada apartenenței la una din filialele locale ale SNMF. Pentru București – Ilfov acest lucru NU este necesar, baza de date a participanților înscriși fiind deja validată. Dacă apar neconcordanțe, vă rugăm să vă adresați secretariatului AMFB pentru lămuriri legate deachitarea cotizației.
  • Taxele de participare se returnează participanților care nu au putut veni la Conferință numai dacă anularea a fost anunțată înainte de începerea Conferinței și taxa nu face obiectul unei sponsorizări.

 

Eliberarea diplomelor de participare:

  • Participanții din provincie vor primi certificatele de participare începând cu orele 10.00, iar cei din București și Ilfov, începând cu orele 13.00.
  • Participanții care nu au putut ridica certificatul în ultima zi a Conferinței, îl pot solicita pe mail la office@amf-b.ro scanat, începând cu data de 15 aprilie.
  • Participanții care vor solicita certificatul original prin curier, vor suporta taxele de expediere.
  • Certificatele de participare NU SE VOR ELIBERA celor care au achitat taxa de participare dar nu s-au înregistrat efectiv la Conferință. În acest caz, taxa de Conferință nu va fi rambursată.

 

Plata taxei de participare include:

  • ecusonul, taloanele pentru prânz, talonul pentru mapă
  • mapa de conferință
  • stickul cu aplicația conferinței, cuprinzând programul, rezumatele, cuvintele introductive, capitolul de resurse, lista partenerilor.
  • participarea la concursurile dotate cu premii
  • participarea la atelierele de lucru după înscrierea prealabilă pe listele de ateliere aflate la standul AMFB
  • participarea la cocktail-ul de deschidere de joi, ora 19:00
  • acces liber la pauzele de cafea și prânz oferite de organizatori
  • acces la standurile expozanților
  • certificatul de participare pe care sunt menționate orele de educație medicală continuă (EMC) cu care a fost creditat evenimentul.

 

Participanții sunt rugați:

  • să achite integral taxa de participare înainte de deschiderea Conferinței
  • să valideze prezența la eveniment prin înregistrarea la punctele de înregistrare desemnate
  • să poarte ecusonul la vedere pe întreaga durată a evenimentului
  • să participe la lucrările evenimentului
  • să nu înstrăineze ecusonul
  • să respecte regulamentul concursurilor dotate cu premii

 

Mențiuni speciale:

  • Se admit maximum 25 de participanți pentru un atelier.
  • Nu este permis accesul persoanelor care nu manifestă un comportament adecvat în cadrul evenimentului. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul unor astfel de persoane
  • Pagubele sau daunele produse la locația evenimentului vor fi suportate de persoana care le cauzează
  • Serviciile de catering sunt disponibile DOAR în pauzele de cafea și de prânz