Este o onoare pentru colegii mei, din conducerea organizațiilor AMFB-IF și PMFB, să vă invităm să ne fiți alături la cea de a XII-a ediție a conferinței lunii decembrie.
Ca în fiecare an, ne străduim să construim un program adaptat specialității noastre, cu prezentări ale colegilor noștri, cazuri clinice, prezentări interactive, invitați, dar și să oferim tarife speciale colegilor noștri din cele două organizații.
Începând de anul trecut am decis să deschidem porțile Conferinței noastre și colegilor din județele învecinate, în aceleași condiții, pentru cel puțin 25 de participanți din fiecare județ. Ne-am adresat colegilor din conducerile asociațiilor partenere și prin intermediul lor veți primi informații suplimentare și vă veți putea înscrie. Sperăm că fiind aproape de capitală, veți putea ajunge cu ușurință și nici nu veți avea nevoie de cheltuieli suplimentare pentru cazare.
Vă așteptăm și anul acesta alături de noi!
Dr. Sandra Alexiu, președinte AMFB-IF