Către
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București
În atenția domnului Ion Mîțu, Director General
În atenția doamnei Mihaela Ghinoiu, Director executiv – Medic Șef
În atenția serviciului verificare decontare servicii medicale
Către
Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Ilfov
În atenția doamnei Aurelia Isărescu, Președinte – Director general
În atenția doamnei Ioana Brumaru, Director executive adjunct, Medic șef,
În atenția doamnei Elena Caraghina (compartiment concedii medicale)
Spre știință
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
În atenția doamnei Adela Cojan, Președinte
Ref: acordarea certificatelor de concediu medical pentru boală infecto-contagioasă (COVID-19)
Având în vedere solicitările primite de la asigurați de unele cabinete de medicina familiei din București și județul Ilfov, care au încheiată convenție pentru eliberarea certificatelor de concediu medical cu CASMB sau CASIF și sunt membri AMFB, de a elibera certificate de concediu medical „inițial” pe cod de indemnizație 05 (boală infecto-contagioasă), codul din lista bolilor infectocontagioase 035 (COVID-19) și cod de boală (coduri numerice CIM 999) 064 (”Alte boli cu virus,neclasate la alte locuri” – COVID19),
Având în vedere următoarele prevederi ale actelor normative în vigoare:
NORME din 5 ianuarie 2018 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 06 august 2020
Articolul 23^1
(2) Pentru persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit legii, exclusiv în unități sanitare sau întro locație alternativă atașată unei unități sanitare, medicul curant eliberează certificatul de concediu medical la externarea din spital, atât pentru perioada internării, cât și pentru perioada externării, după caz, cu înscrierea codului de indemnizație corespunzător. Certificatele de concediu medical se eliberează pentru perioade de maximum 30/31 de zile calendaristice.
(3) Pentru situațiile prevăzute la alin. (2), dacă după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital starea de sănătate a persoanei asigurate nu permite reluarea activității, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital.
(4) Pentru persoana asigurată pentru care s-a instituit măsura izolării într-o unitate sanitară sau întro locație alternativă atașată unei unități sanitare și care poate fi externată, cu condiția izolării la domiciliu sau la locația declarată de persoana ce urmează a fi izolată, medicul curant din spital care a îngrijit și externat pacientul eliberează certificatul de concediu medical pentru durata internării și poate acorda un concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1.321/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și de unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
(5) În situația în care medicul prevăzut la alin. (4) nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locația declarată de aceasta, certificatul de concediu medical se acordă pentru aceeași afecțiune de către medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin sistemul de telemedicină sau prin consultații medicale la distanță.
Articolul 23^2
În situația în care pentru persoanele pentru care s-ar fi impus măsura izolării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020 nu au fost emise concedii medicale, certificatele de concediu medical se eliberează, având în vedere art. 20 alin. (1) din același act normativ, de către medicii de familie pentru perioada și pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică.
Articolul 24
În situațiile prevăzute la art. 21-23, certificatele de concediu medical se eliberează pentru perioade de maximum 30/31 de zile calendaristice numai de medicul curant din unitățile sanitare care acordă asistență medicală în specialitățile respective.
Vă adresăm rugămintea să ne comunicați următoarele:
Poate medicul de familie să elibereze certificate de concediu medical „inițial”, pe cod de indemnizatie 05, cod diagnostic 064 (”Alte boli cu virus,neclasate la alte locuri” – COVID19) pentru asigurații pozitivi SARS CoV2 pentru care s-a impus măsura izolării după data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020, respectiv dupa 21 iulie 2020?
În situația în care considerați că medicul de familie poate elibera concedii medicale pe baza deciziei de IZOLARE pentru pacienții care au refuzat internarea sau care au fost consiliați de DSP, medicul evaluator de la camera de gardă sau 112 să nu se interneze, vă rugăm să ne precizați cu exactitate baza legală în urma căreia medicul de familie poate iniția concediul pe cod 05 (boală infecto-contagioasă din lista A) fără ca acești pacienți să fie internați conform legii 136 (Legea carantinei). Nu dorim să expunem colegii controalelor și amenzilor ulterioare, precum și asumării împotriva propriilor competenței, a deciziei medicale privin acești pacienți.
În situația în care medicul de familie NU poate elibera aceste certificate de concediu medical „inițial” vă rugăm să ne comunicați lista furnizorilor de servicii medicale care au încheiate cu CASMB/CASIF convenții pentru eliberarea certificatelor de concediu medical, pentru a informa asigurații.
Vă adresăm de asemenea rugămintea ca răspunsul la această adresă să fie emis de CASMB/CASIF către AMFB și afișat pe siteul CASMB/CASIF cu maximă celeritate, având în vedere termenele legale de emitere a certificatelor de concediu medical și solicitările de urgentare primite din partea asiguraților.
Cu stimă,
Biroul de conducere al Asociației medicilor de familie București – Ilfov