Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

Gripa, o permanentă provocare sezonieră. Importanța unei protecții dincolo de gripă

Publicat la 30/08/2023   Secțiunea Noutăți

Stimați colegi,

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la primul eveniment din această toamnă, organizat de Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov.

Evenimentul va avea loc ONLINE, marți, 5 septembrie, începând cu ora 15.30 pe platforma educațională AteliereMedicale.ro. Lectorii webinar-ului vor fi dr. Sandra Alexiu, medic primar medicină de familie, Președinte AMFB, și dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, Director medical INBI ”Matei Balș”.

 

Dr. Sandra Alexiu: Urmărim în fiecare an cu atenție evoluția sezonului gripal din emisfera sudică, pentru a ști la ce să ne așteptăm. Fără prea multe excepții, evenimentele majore și trendul sezonului se reiau pe același șablon. Acest lucru ne permite să ne pregătim din timp pentru sezonul următor.

În pandemie circulația virusurilor gripale a fost afectată și nu a mai urmat modelele anuale cu care ne-am obișnuit. Măsurile temporare de izolare au demonstrat încă o dată, în special populației, că una dintre cele mai eficiente metode de scădere a cazurilor de gripă (purtarea măștii de protecție) o dată aplicată, poate reduce afectarea diverselor grupe de populație aflate la risc. În consecință s-au înregistrat mult mai puține cazuri, iar formele de afectare combinată, gripă plus Covid19 sau gripă plus bronșiolită au putut fi mai bine controlate.

Dr. Adrian Marinescu: În calitate de furnizori de servicii medicale, avem un rol crucial în protejarea comunităților noastre. Vaccinarea antigripală nu este doar despre prevenirea gripei; este scutul nostru împotriva complicațiilor sale potențial devastatoare. E momentul să ne unim forțele pentru a extinde protecția dincolo de gripă, asigurând sănătatea și bunăstarea celor pe care îi deservim.

 

Pentru înscrie la eveniment vă rugăm să accesați link-ul https://www.atelieremedicale.ro/2023/09/05/gripa-o-permanenta-provocare-sezoniera-importanta-unei-protectii-dincolo-de-gripa/

Mulțumim,
Echipa AMFB

Alte noutati