București, 25 octombrie 1 noiembrie 2014 – Asociațiiile EMOVERE și Ro Club Maraton, cu sprijinul Asociației Medicilor de Familie București și a Bayer România, organizează Crosul Familiei. Evenimentul are loc sâmbătă, 25 octombrie 1 noiembrie, începând cu ora 10.00, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost I.O.R.), din sectorul 3 București și își propune să fie un manifest al adoptării unui stil de viață sănătos pentru familiile din România.
[Crosul a fost reprogramat din cauza condițiilor meteo nefavorabile din 25 octombrie!]
Peste 400 de mămici, tătici și copii sunt așteptați la linia de start a Crosului Familiei. Concurenții se vor putea înscrie la intrarea principală a parcului Alexandru Ioan Cuza, în intervalul 10.00 – 11.00. La eveniment vor fi prezente două invitate speciale care și-au dovedit de-a lungul timpului iubirea și pasiunea pentru mișcare și care sunt o dovadă concretă a beneficiilor adoptării unui stil de viață sănătos. Carmen Brumă și Elisabeta Lipă vor da startul Crosului Familiei. La final, familiile participante vor primi medalii și diplome, iar cele câștigătoare, premii din partea Bayer, susținătorul oficial al Crosului.
„Din 2010, am căutat împreună cu sportivii de la Ro Club Maraton și cu psihologii noștri o soluție pentru a aduce părinții și copiii împreună în parc să se bucure de mișcare. Am cunoscut de atunci mii de campionii ai sănătății, care au dus mai departe mesajul nostru de viață echilibrată, în care sportul și alimentația sănătoasă sunt esențiale atât pentru copii, cât și pentru părinți,” declară Monica Popescu, președintele Asociației EMOVERE.
“Obiectivul asociației Ro Club Maraton este acela de a promova alergarea ca formă de activitate fizică accesibilă oricui, de la copiii care fac primii pași în viață și până la sportivii de performanță. Oamenii zilelor noastre sunt extrem de sedentari. E nevoie să transmitem permanent mesajul că fără activitate fizică nu se poate vorbi despre un stil de viață sănătos, iar acest mesaj trebuie să ajungă, în principal, la copii și la familie, pentru că acolo se formează deprinderi esențiale care pot marca întreg cursul vieții,” declară Dr. Șerban Damian, președintele Asociației Ro Club Maraton.
“Medicul de familie dedică timp special educației familiilor pentru adoptarea unui stil de viață sănătos: alimentație variată, cu conținut caloric scăzut, adaptată nevoilor fiecărei vârste, activitate fizică și sportivă susținută, echilibrarea timpului de lucru cu cel de recreere. Dacă suntem riguroși și perseverenți în a oferi aceste sfaturi familiilor aflate în grija noastră, atunci putem spera să contribuim la îmbunătățirea stării de sănătate pe termen mediu și lung a românilor. Acesta este motivul pentru care asociația noastră sprijină acțiunile care stimulează mișcarea, deci un stil de viață sănătos!,” declară Dr. Ileana Anca Efrim Asociația Medicilor de Familie București
“În toată lumea, compania Bayer este implicată activ în multiple arii precum educația și știința, sănătatea și nevoile sociale, sport și cultură. În 2013, Bayer a alocat 13 milioane de Euro în sporturi recreative sau de competiție. În România, suntem bucuroși că putem sprijini acele ințiative ale comunității locale care încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos atât de către copii cât și de către parinți.” declară Ilinca Burlan Head of Communication Country Group România și Bulgaria.
Crosul Familiei se va desfășura pe trasee separate pentru echipe formate din cuplul părinte – copil, în funcție de vârsta copilului. Fiecare cuplu părinte – copil va primi câte un număr și câte o panglică pe care o vor ține în mână, atât părintele cât și copilul fiind nevoiți să își adapteze reciproc ritmul în care aleargă.
Premiile, constând în tricouri, mere de la Irinuca (simbolul Emovere pentru un stil de viață sănătos) și produse oferite de Bayer, vor fi acordate în foișorul de lemn, pe podium, de către invitatele speciale ale evenimentului, Carmen Brumă și Elisabeta Lipa, cu care concurenții vor avea ocazia să se fotografieze și de la care vor putea lua autografe, la finalul competiției.
O familie care adoptă un stil de viață sănătos este mai activă, are o alimentație mai corectă, petrece mai mult timp în aer liber, se odihnește mai bine (sursa: Fundaţia Americană de Studiu al Somnului), prin urmare poate fi considerată mai fericită (sursa: Asociația Medicilor de Familie București (AMFB)). Adoptarea unui stil de viață sănătos poate crește durata de viață a membrilor unei familii. Este important ca părinții să se informeze și să își educe micuții în legătură cu beneficiile mișcării sau a alimentației sănătoase. Totodată, părinții trebuie să conștientizeze faptul că exemplul personal este cel care își va pune amprenta asupra evoluției viitorului adult.
###
EMOVERE este o asociație de consiliere, educație și suport emoțional înființată în anul 2007 de către un grup de specialiști psihologi, medici, profesori, jurnaliști interesați de dezvoltarea sănătoasa a copilului și a familiei, de integrarea armonioasă a fiecarui individ în lumea înconjurătoare. Membrii EMOVERE se implică activ în definirea și implementarea în viața de zi cu zi a unor principii sănătoase de dezvoltare.
Ro Club Maraton este primul club al maratoniștilor amatori din România, care reunește sute de membri din marile orașe ale României și reprezintă cu succes România la maratoane din toată lumea. Activitatea clubului include și antrenamente săptămânale în parcurile din București: Al. Ioan Cuza, Herăstrău și Tineretului. La aceste întâlniri sunt împărtășite informații despre viața sănătoasă la orice vârstă, despre știința practică a alergării, despre respectul pentru corp și natură.
Asociația Medicilor de Familie București este o organizație creată cu scopul de a dezvolta și afirma specialiștii din medicina de familie și de a reprezenta, susține și proteja interesele membrilor săi în toate sferele de activitate și prin toate mijloacele permise de lege. Mai multe detalii găsiți aici: http://amf-b.ro/.
Bayer: știinţă pentru o viaţă mai bună
Bayer este lider ştiinţific în domeniul sănătăţii, nutriţiei şi al materialelor de înaltă tehnologie. Compania inovează continuu şi stabileşte noi tendinţe în domeniul cercetării. Produsele şi serviciile companiei sunt special create pentru a oferi beneficii oamenilor şi pentru a contribui la îmbunătăţirea vieţii acestora. În acelaşi timp, angajamentul Bayer este acela de a acționa drept un cetățean responsabil pe baza principiilor de dezvoltare durabilă și a responsabilității sociale și etice. În anul fiscal 2013, compania a avut la nivel de grup 113.200 angajaţi şi a înregistrat vânzări în valoare de 40,2 miliarde de euro. Cheltuielile de capital se ridică la 2.2 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare au fost de 3.2 miliarde de euro. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.bayer.com şi www.bayer.ro.