Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

COMUNICAT – Modificări și completări ale reglementărilor privind condițiile și modul de acordare a concediilor medicale pentru carantină

Publicat la 15/04/2020   Secțiunea Comunicari CNAS

Guvernul a aprobat azi  o Ordonanță de Urgență  care prevede noi reglementări referitoare la  condiţiile şi modalitatea de acordare a certificatelor de concediu medical pentru carantină şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate.

Astfel, în perioada situației de urgență, persoanele asigurate cărora li se interzice continuarea activităţii şi pentru care a fost instituită măsura de carantină instituţionalizată sau într-o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, în urma unei suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină care se acordă pentru perioada și pe baza documentelor prevăzute prin Ordin al ministrului sănătății, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

De asemenea, a fost  majorat  termenul  în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă instituită în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Actul normativ aprobat azi de Guvern cuprinde reglementări importante și în privința modului de eliberare al certificatelor de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav pentru persoanele în drept (părinți, tutori).

Astfel,  pentru eliberarea certificatelor de concediu medical care cuprind a 91-a zi, acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi pentru copilul bolnav cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani, cum ar fi afecţiunile oncologice sau malformaţiile congenitale ale sistemului nervos, nu  se mai solicită avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

De asemenea, pentru persoanele asigurate care însoţesc copilul bolnav la tratament pe teritoriul unui alt stat certificatele de concediu medical se vor elibera de către casele de asigurări de sănătate.

Eliminarea obligaţiei de a se prezenta în fiecare lună la medicul expert al asigurărilor sociale, pentru avizarea certificatului de concediu medical care se acordă, potrivit legii, după epuizarea perioadei de 90 de zile, precum şi acordarea certificatelor de concediu medical pentru perioada în care persoanele în drept au însoţit copilul la tratament în străinătate, conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor bolnavi și facilitează accesul la concedii medicale și la indemnizațiile aferente acestora  pentru însoțitori.

Prevederile care reglementează  modul și durata de acordare a certificatelor de concediu medical de care beneficiază persoanele cu COVID-19 se stabilesc în normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, întrucât este necesar a avea în vedere toate situațiile care sunt prevăzute în protocolul de tratament al infecției cu COVID-19, astfel încât indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale și de forma de boală, orice persoana asigurată să poată beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Vă reamintim că prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 502/417/2020 au fost modificate și completate Normele  de aplicare referitoare la concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, iar Ordinul MS 414/2020 reglementează modul de instituire a măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență  de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19.  Informațiile despre reglementările din cele două acte normative privind modul de acordare a concediilor medicale pe perioada stării de urgență au fost comunicate public în data de 27 martie și pot fi accesate pe pagina oficială de Internet a CNAS, link-ul: COMUNICAT – Noile prevederi privind modul de acordare a concediilor medicale au intrat în vigoare

 

Descarca pdf

Alte noutati