Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

Conferința de Medicina Familiei “Echilibrul delicat între știință, artă și comunicare” – ediția 2024 – gânduri de final –

Publicat la 09/04/2024   Secțiunea EditorialeNoutăți

Un sfârșit de martie blând, cu un soare încă prietenos și o locație cu nume de poveste i-au întâmpinat pe toți cei care au ales să vină la conferința noastră de suflet ajunsă, în acest an, la o ediție aniversară.

Ne-am străduit, ca de fiecare dată, să fim gazde bune și să creăm un cadru favorabil pentru schimbul de idei și experiențe practice. Le mulțumim pe această cale partenerilor noștri și tuturor celor care au răspuns invitației de a contribui la alcătuirea programului științific, care a inclus: sesiunile grupurilor de lucru, cu oportunitatea de a ne conecta și învăța unii de la alții • intervențiile colegilor de alte specialități, din țară și străinătate, care au evidențiat importanța abordării integrate a aspectelor ce țin de sănătatea și bolile pacienților noștri, cu focus pe principalele patologii întâlnite în asistența medicală primară, dar și pe teme mai puțin abordate, cum ar fi medicina sportivă (cu tot ce înseamnă gestionarea afecțiunilor și performanței de profil) și sănătatea adolescenților (care a explorat provocările și soluțiile în gestionarea problemelor specifice acestei categorii de vârstă, cu accent pe prevenție și consiliere) • sesiunea de lucrări originale, care a demonstrat apetitul colegilor pentru studiu și cercetare • regalul susținut de colegii mai tineri, rezidenți de medicina familiei, cu lucrări personale • ocazia de a învăța câteva noțiuni de bază din domeniul antreprenoriatului medical, în scopul dezvoltării abilităților de gestionare în practica medicală • atelierele, care au oferit participanților oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile și lărgi orizonturile practice  • simpozioanele satelit, cu rol în actualizarea progreselor făcute în domeniul tratamentelor farmacologice și care au permis reîntâlnirea cu personalități de marcă din domeniul diverselor specialități medicale ș.a.

În mod special, vă mulțumim tuturor celor care ați venit, prezența și implicarea voastră fiind principalele elemente care au dat viață acestei conferințe și ne dorim să avem parte de energia și entuziasmul vostru și în viitor.

Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim partenerilor noștri care au sprijinit organizarea cursului postconferință, având ca temă bolile rare, a cărui caracteristică definitorie a fost abordarea multidisciplinară, cu participarea unor specialiști din diverse domenii medicale și științifice, a căror experiență a contribuit la o înțelegere mai profundă a complexității acestor boli și a problematicii cu care se confruntă pacienții pe parcursul demersurilor diagnostice și terapeutice.

Credem, de altfel, că în peisajul aglomerat al evenimentelor științifice medicale, ceea ce face conferința noastră “altfel” este tocmai acest aspect al multi- și interdisciplinarității, ceea ce transformă medicina de familie într-un liant al specialităților medicale, spre beneficiul tuturor, profesioniști din domeniul sănătății și pacienți.

Vă mulțumim tuturor și așteptăm cu drag să ne revedem, iar până atunci trebuie să mai știți că în spatele cortinei s-a simțit permanent prezența discretă, dar influentă, a tuturor celor care au contribuit la construirea și consolidarea acestui eveniment de-a lungul timpului.

Echipa AMF-B

Alte noutati