Asociaţia medicilor de familie Bucureşti – Ilfov (AMFB) organizează în perioada 26 – 29 martie 2014, sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) , a zecea ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină Familiei, “Echilibrul delicat între ştiinţă, artă şi comunicare”.
Vă invităm să ne fiți alături la Ediția jubiliară a Conferinței Naționale de Medicina Familiei (CNMF 2014). În acest an vom aniversa cea de-a zecea ediție, ne vom cinsti înaintașii, vom aduce pentru colegii noștri cele mai interesante lucrări în multiplele sesiuni tematice ale Conferinței.
După cum vă este cunoscut, specialitatea de medicina familiei este o specialitate complexă, complet diferită de restul specialităților surori din nomenclator. Caracteristice specialității noastre sunt tocmai procesul de sinteză diagnostică și terapeutică precum și activitățile legate de prevenție, pe toate planurile acesteia.
Medicul de familie este cel care asigură drumul corect al oricărui pacient în sistemul de sănătate, este cel care integrează toate informațiile legate de pacient într-un tot unitar care protejează sănătatea pacientului său. Medicul de familie este baza oricărui sistem de sănătate clădit pe o strategie de eficiență și este managerul oricărui caz cronic. Medicul de familie este comunicator prin excelență, prin specificul specialității sale, fiind cel mai în măsură să comunice pacientului său tot ce este legat de starea lui de sănătate.
Dincolo de toate acestea, medicul de familie a devenit un manager al activității sale.
De aceea, o conferință dedicată lui este un eveniment care integrează toate aceste elemente și vede acest specialist în lumina adevărată în care trebuie pus, pe măsura dificultății misiunii sale.
Lucrările Conferinței vor începe miercuri, 26 martie 2014, la ora 10, iar deschiderea oficială este programată la ora 16.30, în sala Viena – Crystal Palace Ballrooms, București. La deschiderea oficială sunt invitați Ministrul Sănătății, dl. Niculae Bănicioiu, Președintele CNAS, dl. Radu Țibichi, dr.Vasile Cepoi, consilier al primului Ministru, dl. Vasile Astărăstoae – președintele CMR, Președintele FNPMF, Doina Mihăilă, Președintele SNMF, Rodica Tănăsescu, precum și președinții caselor de asigurări București, Ilfov, directorii generali DSP București, Ilfov, președinții Colegiilor București și Ilfov, Președintele OAMGMAMR București, dna Carmen Mazilu, președintele ANPP, domnul Vasile Barbu. Cu ocazia deschiderii oficiale a lucrărilor Conferinței, AMFB va acorda premii de excelență unor prieteni dragi ai medicinii de familie.
Lucrările CNMF 2014 se desfășoară în șase săli în paralel pe parcursul a patru zile, între orele 10.00 și 18.30. Există sesiuni transmise online, sesiuni interactive, ateliere de lucru, dezbateri, cursuri, traininguri, sesiuni de interviuri și declarații pentru presă, precum și un program social în afara programului științific.
În prima zi vor avea loc dezbateri legate de informatizarea în sistem, actualitatea contractului – cadru și pachetul de bază precum și o sesiune dedicată grupului Tinerilor Medici de Familie. Sesiunile profesionale ale CNMF 2014 ating o mare parte din preocupările medicilor de familie, atât în sesiuni plenare cât și în ateliere de lucru.
În cadrul lucrărilor conferinței vor fi lansate rezultatele studiului efectuat de Grupul de Vaccinologie al SNMF legat de atitudinea față de vaccinare a medicilor de familie în România, un nou curs pe platforma de e-learning a SNMF, o carte destinată medicilor de familie preocupați de nutriția copiilor și vor fi acordate numeroase premii.
În ultima zi de conferință vor fi audiate lucrări originale de cercetare ale medicilor de familie români și vor exista sesiuni de training intensiv pentru medicii formatori de medicina familiei.
Sperăm ca și în acest an să avem lângă noi un mare număr de medici de familie din toată țara, ca și în anii precedenți, o mare parte dintre participanți având programată sosirea la această ediție încă de anul trecut, de la ediția precedentă.
Considerată de mulți un adevărat tur de forță pentru medicii de familie participanți, Conferința este în realitate o sărbătoare și un prilej pentru prieteni din toată țara pentru a se revedea și a crește profesional și managerial calitatea îngrijirilor în cabinetul de medicina familiei, precum și un moment crucial în decizia privind activitatea contractuală a medicului de familie din România, în contextul frecventelor schimbări legislative de care depinde în mare parte activitatea sa.
Adresăm tuturor celor interesați să participe la Ediția jubiliară a Conferinței Naționale de Medicina Familiei, invitația de a ni se alătura pe parcursul celor patru zile de lucrări.
Dr. Sandra Alexiu, directorul Conferinței
„Medicina de familie devine un brand. Noi toţi îl construim cu migală de atâţia ani. Cu experienţe pozitive, cu perioade triste şi gri, cu entuziasm sau deznădejde, toate au contribuit la formarea noastră, la construirea breslei.
Suntem speciali în lumea medicală. Speciali prin abordarea atotcuprinzătoare, prin abordarea dublă, ca practicieni şi manageri, prin solidaritate şi forţă.
Dragii mei, vă invităm cu mare drag la ediţia aniversară a Conferinţei noastre, să construim împreună, mai departe, povestea medicinei de familie.”
Dr. Rodica Tănăsescu, președinte SNMF