(Câteva reflecții privind rolul comisiei de disciplină a Colegiului medicilor)
”Să nu-ți fie rușine dacă ai nevoie de ajutor. Ai o datorie de împlinit la fel ca un soldat care luptă pe zidul cetății. Așa că ce contează dacă ești rănit și nu poți să urci fără ajutorul altui soldat?”
Marcus Aurelius, Meditații, 7.7
Iluminismul este ieșirea omului din imaturitatea autoimpusă. Imaturitatea este incapacitatea de a-ți folosi inteligența fără îndrumarea altuia, dar și incapacitatea de a-ți recunoaște limitele. Această imaturitate este autoimpusă când cauza ei nu se află în lipsa de înțelegere, ci se vădește în lipsa hotărârii și a curajului de a acționa pe baza inteligenței proprii și a instruirii primite. Un medic care își cunoaște meseria respectă soluțiile descoperite de generațiile dinaintea sa; el îi recunoaște pe cei cu autoritate și le ascultă sfatul în mod instinctiv. Nu ezită, însă, să ofere și propriile sfaturi dobândite din experiență. El își măsoară judecata raportându-se la înțelepciunea tradiției, iar dacă problema nu are un precedent clar, își folosește judecata ca să cântărească costul eșecului și să se asigure că poate fi suportat. Ca medici practicieni dobândim o oarecare competență și știm unde să căutăm informații științifice, sfaturi și îndrumare. Iar, atunci când ne lovim de slăbiciuni sau facem greșeli, ne străduim să devenim mai buni.
Suntem foarte conștienți că, în meseria noastră, fiecare dintre noi este doar o persoană între multe altele, așa că apelăm la cei cu cunoaștere și experiență, și ținem seama mai mult de cunoașterea acumulată a celorlalți decât de contribuția nesemnificativă pe care am putea-o aduce noi înșine. Aplicăm cunoașterea, care reprezintă bunul nostru personal cel mai sigur, cu conștiința educată a apartenenței la grupul profesional al medicilor. Optimismul izvorât din imaturitate ne îndeamnă la salturi de gândire, care nu sunt acte de credință, ci refuzuri de a accepta că rațiunea și-a retras sprijinul în acele situații. Nu luăm în calcul costul eșecului și nici cazul cel mai rău ce s-ar putea întâmpla. Prudența izvorâtă din înțelepciune este amuțită de sofismul celui mai bun caz. Atunci când i se cere să aleagă în condiții de incertitudine, medicul imatur își imaginează cel mai bun rezultat și presupune că nu trebuie să ia în considerare și altele. Se dedică cu entuziasm acestui rezultat și, fie uită să evalueze costul eșecului, fie plănuiește să lase acel cost moștenire altcuiva, ceea ce este și rău și nedrept. În acest caz intervenția Colegiului prin comisia de disciplină devine necesară.
Noi cu toții prin practica și studiile noastre contribuim la constituirea și consolidarea corpusului de cunoștințe medicale. Ele sunt un bun comun al profesiei noastre care ne este dat ca să ne îndeplinim sarcina încredințată nouă de societate, aceea de a alina suferința umană. De aceea Colegiului îi pasă de cum este folosit acest bun comun. Nu putem lăsa oameni iresponsabili să risipească acest bun și să submineze încrederea societății în medicină. Suferința este endemică în omenire și de aceea decredibilizarea soluțiilor eficiente, testate de știința medicală, este un mare rău făcut oamenilor. Și în acest caz, Colegiul judecă și pedepsește acei medici care prin acțiunile lor subminează încrederea societății în medicină. Esența autoreglementării profesiei medicale este de a stabili și garanta standardele de calitate ale practicii medicale. Prin acest contract social noi ne asumăm să livrăm îngrijiri medicale de cea mai bună calitate posibilă la acel moment și în acel context. Lanțul de încredere între corpul medical și societate se formează greu și se rupe ușor. Imaturitatea, optimismul nejustificat, dorința de faimă sau pure interese materiale pe de o parte, și lipsa educației, prejudecățile sau presiunea socială, pe de altă parte, îl amenință permanent. Când vedem cu toții cât de greu se formează un medic bun, orice carieră medicală frântă este o pierdere socială importantă. De aceea, rolul Colegiului este să vegheze ca să prevină și să îndrepte atitudini greșite din partea medicilor, iar uneori e nevoie de pedepse!
Dr. Cristian-Sever Oană, medic primar medicină de familie, formator
sursă foto: Pixabay
