”Înțelepciunea mulțimilor” este un termen tehnic și extrem de precis. El se referă la faptul că suma opiniilor unei mulțimi de experți este întotdeauna mai precisă decât opinia unui singur expert. În sensul acestei definiții expert este oricine care cunoaște în profunzime problema pusă în discuție. Deci la un moment dat fiecare dintre noi poate fi expert în ceva, dar nimeni nu poate fi expert în toate, tot timpul și mai ales nu în medicină.
Condiția principală pentru atingerea acestui nivel de înțelepciune este ca opiniile să fie exprimate independent, adică fiecare expert să nu cunoască dinainte opinia celorlalți. Dacă mulțimea nu este formată din experți fenomenul devine ”prostia mulțimilor”. Dacă experții își cunosc dinainte opiniile unii altora și se lasă dominați de cel mai carismatic sau agresiv, fenomenul devine ”nebunia mulțimilor”.
Toate aceste fenomene sunt ușor de observat pe social media. Acestea au oferit o voce tuturor celor care altfel nu ar fi avut ocazia să se facă auziți, sau ar fi fost intimidați sau obstrucționați de autorități. Deci efectul este benefic, dar are consecințe morale. Problemele încep când analizăm conținutul acestor mesaje. Cum nu toți pot fi experți, majoritatea își exprimă frustrările legate sau nu de problema dezbătută. De obicei trec rapid și direct la blamarea și umilirea celor care expun o opinie competentă care nu le convine. Anonimitatea de facto a celor activi pe social media îi scutește să-și justifice reacțiile și îi încurajează să devină agresivi. Lipsa argumentării și siguranța dată de absența prezenței fizice a interlocutorului, le permite să denigreze pe oricine și orice realizare. Desigur agresivitatea lor ar fi mult mai redusă dacă ar trebui să-l privească în ochi pe cel pe care-l condamnă. În plus ar trebui să producă oarecare argumente și să dovedească dacă au vreo expertiză asupra subiectului. Consecințele morale ale acestei cacofonii mediatice sunt însă mult mai profunde.
Libertatea de exprimare lipsită de frâul educației și al civilizației duce la un regres social. Pur și simplu oamenii voluntari și vigilenți uită distincția dintre cultura vinei și cultura umilirii, dintre justiția personală și cea impersonală. În societățile primitive răspunsul față de cel care greșea era umilirea publică. Logica conflictului tribal era că, dacă un membru al tribului tău era umilit/agresat, onoarea întregului tribul era afectată și fapta trebuia răzbunată. Așa începea ciclul potențial fără sfârșit al răzbunărilor, precum între familiile Montague și Capulet sau între familiile mafiote contemporane. Civilizația se bazează tocmai pe interzicerea culturii răzbunării. Justiția și iertarea sunt codificate cu ponderi diferite în Vechiul și Noul Testament. Democrația ateniană și Codul de legi roman trec răzbunarea sub controlul social al tribunalelor impersonale care deliberează pe baza audierii ambelor părți. Cultura umilirii este înlocuită de cultura vinei. Cultura primitivă a umilirii concepe moralitatea ca pe o cerință externă – adică ce așteaptă alții de la noi. Cultura vinei, elaborată de evrei, greci și romani, concepe moralitatea ca o voce interioară – vocea conștiinței care ne spune dacă am greșit sau nu. În cultura vinei se face o distincție clară între păcătos și păcat. Fapta poate să fie greșită, dar integritatea făptașului ca persoană rămâne intactă. De aceea vina poate fi ușurată de remușcare, mărturisire, reparare și angajamentul de a nu repeta fapta. În cultura vinei există pocăință și iertare. În cultura umilirii nu există iertare ci doar un fel de împăcare însoțită de auto-umilire. În cultura vinei are rost să mărturisești păcatul. În cultura umilirii are sens să acunzi fapta greșită prin orice mijloace.
Ceea ce vreau să spun este că întoarcerea la umilirea publică și la justiția voluntară fără autoritate legală, prezentă pe social media, nu este un pas spre minunata lume nouă ci un regres spre lumea pre-creștină și pre-socratică. Cred că noi, ca medici, putem mai mult de atât!
Dr. Cristian-Sever Oană, medic primar medicină de familie, formator
sursă foto: Pixabay
