Până la epidemie, medicina de familie era vinovatul de serviciu pentru majoritatea eșecurilor asistenței medicale, de la tratarea urgențelor până la programele naționale de vaccinare sau de depistare a bolilor cronice. Epidemia a pus o presiune nemaiîntâlnită pe sistemul medical și abia acum s-au văzut punctele cu adevărat slabe. În mod surprinzător medicina de familie s-a comportat mai mult decât onorabil. Activitatea globală a rețelei a fost în medie de 70% față de cifrele pre-epidemice, conform estimărilor (neoficiale) ale CNAS. Medicii de familie și colaboratorii lor au continuat să-și îngrijească pacienții de pe liste, fie direct, fizic, fie prin mijloacele IT. Cea mai mare parte a scăderii activității s-a datorat faptului că pacienții cu afecțiuni minore și cei sănătoși dar îngrijorați s-au abținut să solicite servicii medicale. Farmaciile, la rândul lor au furnizat constant medicamentele necesare, cu unele lipsuri ce nu le sunt imputabile. Deci sistemul medical a funcționat relativ normal în ciuda închiderii spitalelor pentru că medicii de familie și farmaciștii s-au dus la serviciu pe perioada epidemiei. Aceasta este o observație fundamentală care arată că din punctul de vedere al teoriei rețelelor nu este justificată plasarea spitalului în centrul sistemului medical.
Rețeaua de asistență sanitară este formată ca orice rețea din noduri reprezentate de cabinete de medicină de familie, policlinici, spitale și farmacii între care există legături reciproce. Un nod din rețea este cu atât mai mare cu cât are legături mai multe cu alte noduri. În structura tradițională a sistemului medical românesc, spitalul este de departe cel mai mare nod având legături directe sau indirecte cu toate celelalte noduri/componente ale rețelei. Policlinicile, farmaciile și cabinetele de medicina familie au din ce în ce mai puține legături, în această ordine. Adică rețeaua este puternic centralizată și deci ierarhică. În cazul unei perturbări a rețelei (epidemie, război, calamitate), rețelele centralizate sunt cele mai vulnerabile. Odată căzut nodul central al rețelei cade cam toată rețeaua. Un spital contaminat de un microorganism, sau cu apa și electricitatea tăiate, este complet inutilizabil. O rețea de cabinete de medicină de familie și farmacii este puțin probabil să cadă în totalitate. Rețelele puternic interconectate la nivelul nodurilor mici sunt mult mai reziliente. Adică faptul că farmaciile și cabinetele de medicina familiei au colaborat a făcut ca sistemul să nu se prăbușească.
Acest exepriment natural și nedorit ar trebui să ne stimuleze să regândim structura rețelei de asistență medicală din România. În primul rând, cabintele de medicina familiei ar trebui încurajate să ofere o gamă mai largă de proceduri diagnostice și terapeutice pentru pacienți. De asemenea ele ar trebui încurajate să se asocieze în micro-rețele în care medicii se pot specializa pe anumite proceduri diagnostice sau terapeutice (ecografie generală, mică chirurgie, recuperare, explorări funcționale etc.). Pornind de la principiul practic că nimeni nu le poate face bine pe toate, medicii de familie asociați ar trebui să-și trimită pacienții între ei în anumite situații. În al doilea rând, farmaciile ar trebui aprovizionate constant și divers. Principiul comercial că nu țin în farmacie medicamentele prea ieftine sau care nu se vând bine, ar trebui interzis. Aplicarea exclusiv a principiilor comerciale la comerțul cu medicamente duce la suferințe inutile și evitabile. În al treilea rând rețeaua medicală nu trebuie să mai aibă un centru absolut și imuabil, dar vulnerabil precum spitalul de pe vremuri. Spitalul rămâne instituția de ultimă instanță a asistenței medicale, dar pierde rolul de centralitate absolută. Adică va trebui să fie mai multe spitale care să poată oferi toată gama de servicii moderne și mai echilibrat distribuite pe teritoriul național. Nu în ultimul rând vor trebui elaborate proceduri și recomandări pentru cum ar trebui să funcționeze rețeaua sanitară în absența nefericită și temporară a spitalului. De exemplu, medicii disponibilizați de blocarea spitalului ar putea să-și ajute colegii din asistența primară fie direct fie prin telemedicină. Multe alte soluții se pot găsi dacă învățăm ceva din această epidemie. Dacă nu, nu!
Dr. Cristian Oana, Medic primar medicina familiei, formator
