La internarea în spital cel mai mare risc, după acela de a lua o infecție nosocomială, este să nimerești în patul lui Procust. Asta înseamnă fie să ți se aplice un ghid de diagnostic destul de schematic, fie să fii băgat într-un protocol terapeutic care nu ți se potrivește – un tratament general stabilit pe baze statistice și care nu este adaptat la cazul tău particular. În ambele cazuri problema este la medic: fie ai ghinionul să dai peste un medic obosit după gardă, fie să dai peste un medic ambițios care are de făcut o cercetare pentru un doctorat care să-i deschidă ulterior o carieră medicală sau administrativă bănoasă. Dar să vă povestesc.
Mă aflam în vizită la un prieten într-un oraș ce găzduiește o universitate de medicină. Fiul lui s-a plâns de ceva amețeli, cefalee și moleșeală după petrecerea de absolvire a liceului. Medicul de familie a observat un nistagmus așa că l-a trimis la spitalul universitar din localitate. Acolo a fost internat de un medic obosit după numeroase gărzi și urgențe care l-a trimis unui coleg mai tânăr specialist în neurochirurgie. Acesta i-a făcut un CT cerebral, a descoperit o hidrocefalie și l-a programat la operația de montare de șunt ventriculo-peritoneal. Medicul pretinde că a folosit ghidul de diagnostic care de fapt era un protocol de recrutare pentru studiul clinic la care participa. De asemenea pretinde că i-a aplicat protocolul terapeutic recomandat de forumul lui profesional care de fapt era operația pentru validarea căreia trebuia să adune cazuri pentru ca ulterior să se poată evalua eficacitatea acestui tip de intervenție.
Disperați și la sfatul medicului de familie părinții au cerut o a doua opinie medicală. Medicul imagist care a studiat CT-ul a pus diagnosticul de chist benign intracranian dezvoltat cel mai probabil în perioada fetală! Recomandarea a fost de evitare a intervenției și monitorizare periodică imagistică a chistului. Au trecut de atunci mai bine zece ani și tocmai am fost la nunta băiatului.
Un alt mod de a ajunge în patul lui Procust în spital este să dai peste un medic prea zelos. Asta se întâmplă mai ales cu medici tineri din specialități medicale. Dorința lor sinceră este să îngrijească bine bolnavul iar pentru asta ei înțeleg că trebuie să fie „compleți”. Adică să nu le scape niciun amănunt din anamneza bolnavului și să nu omită nicio posibilă investigație. În cel mai bun caz rezultă o listă de diagnostice diferențiale nesfârșit de lungă, ca la examene. Acesta este un bun exercițiu intelectual pentru tinerii medici. Problema este că medicul trebuie să fie eficient într-un timp rezonabil și cu mijloacele aflate la îndemână. Necazul cu această listă este că după primele trei diagnostice celelalte sunt cu totul improbabile pentru pacientul în cauză. Pacientul rămâne cu o anamneză completă care va fi copiată și recopiată cu fiecare nouă internare din care aflăm că are următoarele „diagnostice”: consum problematic de alcool, probleme de alimentație nesănătoasă, sedentarism, consumator de droguri recreaționale, anxietate socială etc. Fie că vine la spital pentru o entorsă sau pentru un guturai fișa lui se va deschide cu această listă neagră. Medicalizarea vieții pe care o semnala Ivan Ilich acum cinzeci de ani, devine o realitate datorită zelului medicilor și memoriei eterne a sistemelor informaționale. Dar dacă stai și te gândești câți oameni trăiesc și mănâncă o pâine de pe urma ei, parcă începi să înțelegi.
Deci, în concluzie, cel mai important lucru la internarea este să ai noroc de medic bun și spital curat. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră dragi cititori!
Dr. Oană Sever Cristian, Medic primar MF
sursă foto: Pexels
