Membri Despre noi Contact Termeni si conditii

Pentru medicii care se pregatesc de examenul de primariat

Publicat la 20/04/2018   Secțiunea Noutăți
Stimați colegi,
Ne-am gândit să venim în ajutorul colegilor care se pregătesc pentru susţinerea examenului de primariat în sesiunea din vara acestui an. Am încercat să aflăm ce anume vă interesează în mod deosebit şi împreună cu un grup de colegi entuziaşti am decis să punem la punct câteva sesiuni de pregătire suplimentară pentru a vă veni în ajutor.
 
Iată de ce, prin Asociația Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov organizăm, cu sprijinul medicilor de familie instructori formatori sesiuni gratuite de pregătire pentru colegii noştri medici de familie care doresc să participe la concursul de primariat.Organizăm sesiuni scurte de 2 – 3 ore, în zilele de vineri după amiaza şi sâmbăta dimineaţa, la sediul AMFB din Ionel Perlea nr 10, sector 1, Bucureşti (harta in imaginea de mai jos).Sesiunile constau în dezbaterea unui subiect din cele specifice medicinii de familie din tematica examenului de primariat, precum şi discutarea unor cazuri clinice în condiţii de concurs.
 
Sesiunile se desfăşoară după următorul program:
 
  • Vineri 27 aprilie 2018

Ora 14.30 – 16 – tema: Diabet și dislipidemii, susține Dr Daciana Toma
Ora 16 – 19 – curs, Cum se susține o prezentare de caz în condiții de examen, Dr. Adela Iancu

 
  • Sâmbăta, 28 aprilie 2018
Ora 9,30 – 12 – tema Sinteza diagnostică și terapeutică, Dr. Rodica Tănăsescu
 
  • Vineri, 4 mai 2018
Ora 15 – 18 – tema: Cardiologie practică (HTA, Fia, ICC, BCI), Dr. Dana Mihaela Baltă
 
  • Sâmbăta 5 mai 2018
Ora 10 – 13 Gastroenterologie adulți, Dr. Mihaela Udrescu
 
  • Vineri 11 mai 2018
Ora 14.00 – 15.30 – tema: Algoritmul PAL în boli respiratorii, Daciana Toma
Ora 15.30 – 18 – tema: vaccinare copil, adult, gravidă, Dr. Sandra Alexiu
 
  • Sâmbăta 12 mai 2018
Ora 10 – 13 – tema Astm, rinită, BPOC, Dr. Cătălina Panaitescu
 
  • Vineri 18 mai 2018

14.30 – 17 Gastroenterologie pediatrică, dr. Mihaela Udrescu

 
  • Sâmbătă 19 mai 2018
10-13 Tehnici şi principii de psihoterapie. Prezentare de caz clinic – Dr. Ileana Efrim
 
  • Vineri 8 iunie 2018
Ora 15 – 18, Efectuarea și interpretarea unei electrocardiograme, Dr. Marina Pîrcălabu
 
  • Sâmbătă 9 iunie 2018
10 – 13 Consultația prenatală, prevenție, Interpretarea unei radiografii, Dr. Sandra Alexiu (de confirmat)
 
Vă rugăm să vă exprimaţi disponibilitatea de participare (nume, prenume, dată, telefon mobil)
  • Pe email la office@amf-b.ro
  • Pe whatsapp şi sms la 0723277053.
 
Sesiunile se desfășoară cu minimum 10, maximum 25 de participanți

Alte noutati