Legea vaccinării a primit aviz favorabil de la Comisia pentru sănătate și familie a Parlamentului fără să prevadă obigativitatea vaccinării. M-a surprins în mod neplăcut sărăcia intelectuală și morală a dezbaterii, dar poate nu am reușit eu să accesez intervențiile relevante. De aceea voi încerca să aduc în prim-planul dezbaterii publice argumentele morale deoarece cele științifice sunt de mult clarificate. Sper să pot dovedi că vaccinarea este o obligație morală care merită să fie transformată în obligație legală pentru că oamenii sunt înclinați să trișeze și să profite când statul este slab, iar societatea noastră este neînchegată și lipsită de tradiția solidarității și a disciplinei.
Premisa demonstrației mele este că protecția colectivă, de grup, obținută prin vaccinare este un bun public. Ca orice bun public este expusă pericolului de a fi exploatată în scop personal de profitori lipsiți de scrupule. Am să încep cu un exemplu banal de bun public, trotuarul din fața casei. El a fost construit din fonduri publice, sau mai rar private, spre uzul tuturor locuitorilor. Cu toții folosim trotuarul pentru deplasările noastre curente. Totuși, după cum bine știți există profitori care-l folosesc să-și parcheze mașina, să depoziteze gunoiul, sau, în cazul fericit, să deschidă o terasă de vară. Desigur niciunul nu plătește pentru aceste utilizări suplimentare, iar unii nu au plătit nici măcar pentru construirea trotuarului. Putem deci să definim un bun public drept acel bun obținut prin cooperarea multor oameni și care nu exclude pe nimeni de la folosirea lui, chiar dacă nu a contribuit la constituirea lui. În mod similar, protecția de grup obținută prin vaccinare este un bun public deoarece se obține prin vaccinarea unui mare număr de oameni iar de ea beneficiază și oameni care din diverse motive nu s-au vaccinat.
Înainte de a continua simt nevoia câtorva precizări. Protecția de grup obținută prin vaccinare este deosebită de imunitatea de grup. Protecția de grup este oferită de toate vaccinurile contra bolilor contagioase cu care a fost vaccinat grupul, mai puțin de vaccinul antitetanic deoarece tetanosul nu este o boală contagioasă. Pe de altă parte imunitatea de grup este conferită doar de vaccinul antipoliomielită administrat oral pentru că odată cu virusul sunt excretați și anticorpii care împiedică fecalele să fie contagioase.
Revenind, de ce trebuie totuși să ne vaccinăm? În primul rând ca să nu ne îmbolnăvim noi înșine, ceea ce este desigur un bun privat. Dar și ca să nu-i îmbolnăvim pe alții, ceea ce este un bun public. O mulțime de boli imune împiedică suferinzii să se vaccineze în siguranță, iar unele boli cronice fac vaccinul ineficient cel puțin în dozele uzuale. Dacă nu ne vaccinăm și supraviețuim bolii îi expunem pe cei fragili unui risc evitabil. Nu le facem rău intenționat și direct ci prin omisiune, tot așa cum trotuarul lăsat nereparat (deci prin omisiune) poate face ca un bătrân să-și rupă piciorul și să moară. Primul principiu al eticii medicale tocmai la asta se referă: până să apuci să faci bine, în primul rând ai grijă să nu faci rău! Deci pornind de la acest principiu argumentația ar fi următoarea:
- Bolile contagioase care pot face mult rău pot fi transmise altora în mod neintenționat.
- Riscul de a le face rău altora poate fi diminuat prin vaccinarea individuală în avans.
- Avem obligația morală să nu le facem rău altora prin acțiunea sau inacțiunea noastră.
- Având în vedere 1 și 2, individul poate reduce riscul de a face rău altora prin vaccinare individuală contra bolilor infecțioase grave.
Politicienii nu par să vadă logica și moralitatea acestei argumentări și o țin una și bună cu libertatea individuală care, în opinia lor, este mai importantă decât solidaritatea în fața bolii și suferinței. Această viziune simplistă poate amenința însăși existența asigurărilor sociale de sănătate. Dacă ar fi avut curiozitatea să citească cu atenție și până la sfîrșit pe clasicii filozofiei liberale ar fi aflat că este legitim să limitezi libertatea individuală dacă acțiunile individului reprezintă un risc pentru alții. Vechii gânditori consideră că este o legătură clară între obligațiile morale și cele legale în cazul amenițărilor la adresa unui bun public. În situații epidemice speciale paternalismul nu este o problemă ci o soluție. Profitorii oportuniști argumentează că nu contează dacă ei personal nu se vaccinează în condițiile în care toți ceilalți s-au vaccinat și există deci protecție colectivă. Numărul și impactul lor sunt practic nesemnificative la nivelul unei populații vaccinate. Revenind la metafora trotuarului, ce contează dacă eu las gunoiul sau parchez mașina pe trotuar? Trotuarul e suficient de lung și lat iar ceilați cetățeni au pe unde trece. Aparent așa e, dar problema se agravează când și ceilalți încep să parcheze sau să își lase gunoiul pe trotuar. Tradus în termeni medicali, pe măsură ce oportuniștii ce nu se vaccinează devin mai numeroși, protecția colectivă obținută prin efortul celor ce s-au vaccinat începe să scadă până la dispariție. În România am experiment deja această variantă în cazul vaccinării anti-rujeolă! (Adică am avut epidemie.) De aceea orice guvern responsabil trebuie să facă planuri pentru vaccinarea sută la sută a populației pentru că întotdeauna vor fi oameni care nu pot fi vaccinați din motive obiective dar și o mulțime de oportuniști și antivacciniști.
Deci cum am putea argumenta pentru nihiliști, antivacciniști, profitori, oportuniști și politicieni semidocți necesitatea vaccinării contra bolilor contagioase:
- Un beneficiu important al programelor de vaccinare apare doar când un număr suficient de mare de oameni se vaccinează și se instalează protecția de grup.
- Poate să nu existe obligația legală pentru individ de a-și asuma riscul vaccinării, dacă nu există un beneficiu suplimentar care să derive din acțiunea sa.
- Poate să nu existe un beneficiu suplimentar (de a reduce riscul pentru alții) adus de vaccinarea individului acolo unde există deja protecția colectivă într-o populație vaccinată.
- Acolo unde prin limitarea voluntară a libertății și efortul colectiv de vaccinare a fost obținut un bun public (protecția colectivă împotriva bolii contagioase), societatea are dreptul să ceară beneficiarilor oportuniști să se supună acelorași regului și limitări ale libertății.
Apărarea libertății și exercițiul democratic cer multe sacrificii și multă educație din partea membrilor societății. După cum spunea Kant prin cea de-a treia formulare a imperativului moral, obligațiile morale au aspect comunitar pentru că trăim în ”regatul scopurilor”. Iar scopul de a fi sanătos este fundamental!
Dr. Cristian Oana, Medic primar medicina familiei, formator
