În curând se vor împlini treizeci de ani de la confirmarea în specialitate a primei generații de medici specialiști în medicina de familie. Las celebrările, amintirile și analizele în seama celor mai pricepuți decât mine. În cele ce urmează încerc să mă concentrez asupra viitorului.
Pornind chiar de la numele specialității noastre, ce familie mai îngrijim noi? S-au dus vremurile când mama sau bunicul lua rețete pentru toată familia, mai ales în timpul unei epidemii sezoniere. Avantajul net al cunoașterii familiei, și pentru medic și pentru membrii acesteia, a scăzut considerabil odată cu disoluția familiei tradiționale. Astăzi, cel puțin în mediul urban, avem doar aranjamente temporare fie pentru distracție (tineri), fie pentru creșterea unui copil (adulți), fie pentru alungarea poverii singurătății și a sărăciei (bătrâni). Condițiile de locuit și obiceiurile alimentare sunt relativ uniforme, iar tradițiile culinare locale sunt reînviate doar de sărbători. Determinanții sociali ai stării de sănătate s-au schimbat radical, mai ales la tineri, și țin mai degrabă de relațiile interumane decât de mediul fizic ambiental. Noxele și poluarea sunt datorate în principal consumului – transport de comoditate, ambalaje, droguri recreaționale. Tensiunile, reale sau imaginate, din cuplu sau din colectivul de muncă iau prim-planul suferințelor pentru care se solicită ajutor profesionist medical sau psihologic. Patologiile abundenței ne ocupă restul timpului, cel puțin la tineri. Desigur rămân bolile cronice și degenerative la pacienții aflați la post-maturitate, iar astea sunt din ce în ce mai complicate.
Principala slăbiciune este faptul că în foarte multe locuri nu mai avem medici de familie care să poată acorda aceste îngrijiri. Mecanismele economiei de piață, sporuri și alte bonusuri, nu vor convinge niciun medic tânăr să se stabilească într-o zonă rurală relativ izolată. Ethosul meseriei noastre, acela de a îngriji și alina suferința, este contracarat de alte idealuri, de a-ți trăi viața, de a explora lumea, de a-ți cultiva hobby-uri. Aspirația universală spre fericire personală a lăsat în umbră dorința de a face bine unui om aflat în suferință. Cum nu întrevăd o schimbare a acestei tendințe, cred că soluția la îndemână este ca medicii de familie să se asocieze între ei pe baze permanente. Dacă își vor pune la un loc competențele și pacienții vor putea să se bucure de mai mult timp liber fără să fie îngrijorați de ceea ce se întâmplă cu bolnavii în absența lor. Tot așa cum relațiile dintre oameni tind să devină temporare și mai laxe, și relația dintre medic și pacientul său va deveni mai slabă. Responsabilitatea pentru pacient va fi împărțită între mai mulți medici și se va dilua pentru fiecare medic în parte. Pacienții oricum sunt din ce în ce mai nerăbdători așa că vor avea posibilitatea să se adreseze medicului prezent sau aflat la un click distanță.
Indiferent de modul de organizare a asistenței primare sau de natura relației medic-pacient, soarta medicului de famile depinde în cea mai mare parte de ceea ce face el cu mâna lui. Dacă între medic și pacient se află permanent un birou și eventual un monitor de computer, iar această graniță nu este niciodată traversată de medic, vizita nu-și mai are rostul. Medicul a devenit funcționar iar consultația poate fi transferată în on-line. Observ din ce în ce mai des la tinerii rezidenți efortul constant de a evita să atingă pacientul cu motivații care mai de care mai fanteziste. Relația medic pacient este grav compromisă de absența contactului fizic. Deci vor supraviețui doar acei medici de familie care fac ceva cu mâna lor pacientului: măsoară un parametru vital, fac o ecografie, o ECG, o spirometrie, o injecție, o puncție, toaletează și cos o plagă sau orice altă manevră diagnostică sau terapeutică și… strâng mâna pacientului la final. Examenul clinic și intervenția terapeutică definesc medicina practică spre deosebire de medicina de fotoliu. Atingerea fizică a pacientului de către medic face parte din ritualul fundamental al practicării medicinei. Ea poartă și un nume: atingerea terapeutică sau vindecătoare. Suntem singura profesiune care are acest privilegiu și îndatorire.
În concluzie, medicina de familie va dispărea când nu va mai oferi pacienților examinarea clinică și intervenția terapeutică necesară și le va delega altor specialități.
Dr. Cristian-Sever Oană, medic primar medicină de familie, formator
sursă foto: Pixabay
